Expoziția „Prezentul trecut” vorbește despre trei perioade din istoria maghiarilor din România – comunismul, revoluția din 1989 și anul schimbării de regim. Cronologia site-ului listează evenimentele istorice majore de după 1944 și aduce în prim-plan considerente de istorie politică, în timp ce expoziția se bazează mai mult pe experiențele omului obișnuit care a trăit pe pielea lui evenimentele istorice, oferind o reprezentare în forma unor spații și suprafețe explorabile cu ajutorul unor imagini de arhivă și materiale-document ale cercetărilor privind acea perioadă.
Expoziția dorește mai puțin să ofere o relatare cât mai detaliată a evenimentelor din trecutul recent, scopul ei fiind mai degrabă de a se putea identifica, în punctele nodale ale cronologiei istorice, efectele deciziilor politice asupra cetățenilor. Acestea au fost adesea traumatizante, alteori au dus la experiențe și rezultate pozitive. Perioada comunismului, a revoluției sau a schimbării de regim nu poate fi definită ca o alternare contrastantă, în alb și negru, a experiențelor explicit pozitive sau negative, ci ca prezentând o sumedenie de nuanțe. Apar adunate în unități tematice diferitele perioade, efectele măsurilor luate de stat în viața de zi cu zi sau rezultatele acceptabile și astăzi ale unora dintre aceste măsuri.
„Prezentul trecut” va fi înfățișat în cadrul expoziției prin diferite tipuri de imagini provenite din colecții publice sau de la persoane particulare. Încercăm să le facem înțelese în contextul lor social. O parte semnificativă a imaginilor provine din recolta de fotografii ale presei devotate statului totalitar. În urma acțiunii unei alte forțe, eliberat în euforia revoluționară de barierele de până atunci în decembrie 1989 își face apariția aparatul de fotografiat și la fel ca și omul cu camera video făcând înregistrări în spațiul public. În decembrie 1989 fotografi și operatori amatori și profesioniști au avut ocazia să înregistreze, uneori chiar cu riscuri, în mod credibil evenimentele. Această tendință avea să continue și în 1990 ca fenomen însoțitor al mișcărilor civile din spațiul public, în timp ce pe străzi începeau să se ivească reclamele, iar urmărirea transmisiunilor TV devenise adesea un simulacru de participare la evenimentele decisive.
Pentru a ilustra cele trei decenii care au trecut de atunci, expoziția prezintă și un film independent realizat în 1990, videoclipuri de artă contemporană, teatru radiofonic, obiecte și filme-portret, evidențiind caracteristicile perioadei de tranziție și a capitalismului neoliberal care a urmat.
Expoziția reprezintă o formă de comunicare utilizată în perioada comunismului în mod frecvent pentru expunerea decorativă a tendințelor de modernizare, a dezvoltării, a principiilor organizării unitare. Expoziția „Prezentul trecut” dorește să creeze spații de reflexie în locul decorativității și a monumentalității. Locațiile alese pentru expoziția itinerantă (instituții culturale și de învățământ; spații patrimoniale create azi) reprezintă totodată și contexte social-politice. Aceste foste case de cultură ale sindicatelor sau ale studenților, fiind atât de ambigue, ne amintesc adesea de experiențe plăcute sau dureroase avute în societatea socialistă dinainte de 1989. Memoria ținută permanent în mișcare, memoria itinerantă aduce cu ea nu doar istorii experimentate personal, dar și unele cunoscute din povestiri. Ar fi oare posibil, în realitate, un proces complex prin care unghiul din care privește fotograful și cel al persoanei care observă imaginea să se suprapună?
În cele 10 zile cât a fost deschisă, la Casa Tranzit din Cluj, expoziția „Prezentul trecut” a fost vizitată de mai bine de 500 de oameni. Iată ce a declarat unul dintre vizitatori despre expoziția de la Cluj:
,,Expresia de umplere a unui vid nu exprimă îndeajuns de bine cât de importantă este realizarea acestei expoziții. Acum treizeci de ani am închis o ușă după noi, ne-am rezemat de ea ca să nu se mai deschidă niciodată și în tot acest timp am încercat să nu luăm cunoștință de rănile pe care le avem. Această expoziție a deschis o ușă către trecut și în același timp către suferințe, dar numai așa poate începe vindecarea noastră.”
Următoarea stație a expoziției „Prezentul trecut”, după succesul premierei de la Cluj, a fost Satu Mare, Casa de cultură a sindicatelor, în perioada dintre 3 și 15 septembrie.
Alegerea locației în sine poartă un mesaj simbolic, deoarece piața înconjurată de clădiri construite sub semnul brutalismului arhitectonic, Noul Centru a fost și scena evenimentelor revoluției din Satu Mare.
Expoziția „Prezentul trecut” vorbește despre trei perioade din istoria maghiarilor din România – comunismul, revoluția din 1989 și anul schimbării de regim, fără pretenția de a fi exhaustivă sau să ofere explicații-standard. Se bazează mai mult pe experiențele omului obișnuit care a trăit pe pielea lui evenimentele cotidiene, istorice, oferind o reprezentare în forma unor spații și suprafețe explorabile cu ajutorul unor imagini de arhivă și documente ale cercetărilor privind acea perioadă. Perioada comunismului, a revoluției sau a schimbării de regim nu poate fi definită ca o alternare contrastantă, în alb și negru, a experiențelor explicit pozitive sau negative, ci ca prezentând o sumedenie de nuanțe câteodată traumatizante, alteori ducând la experiențe și rezultate pozitive.
Expoziția reprezintă o formă de comunicare utilizată în perioada comunismului în mod frecvent pentru expunerea decorativă a tendințelor de modernizare, a dezvoltării, a principiilor caracterului organizat. Expoziția „Prezentul trecut” dorește să creeze spații de reflexie în locul decorativității și a monumentalității: nu îndeamnă la răspunsuri indiscutabile și clare, ci mai degrabă la formularea corespunzătoare a unor întrebări.
Orizontul temporal al expoziției se închide în anul 1990, dar istoria comună continuă. Se ivesc o sumedenie de întrebări la care trebuie să aflăm răspunsul fiecare dintre noi: ce se alege de speranțele, de concepțiile despre viitor care nu s-au împlinit dar sunt încă vii în noi? Ce am obținut deja, ce ni se cuvine, pentru ce dorim să luptăm – și care este prețul pe care suntem de acord să îl plătim pentru acestea?
Expoziția Prezentul trecut la Oradea
După succesul premierei de la Cluj expoziția „Prezentul trecut” s-a mutat la Satu Mare, la Casa de cultură a sindicatelor unde au venit mai bine de 300 de sătmăreni să o viziteze. Alegerea locației în sine a avut un mesaj simbolic, deoarece și evenimentele revoluției de la Satu Mare s-au desfășurat în piața înconjurată de clădiri construite în stilul brutalismului arhitectural, în Centrul Nou.
„Trec în fiecare zi pe aici, dar acum, ieșind de la expoziție în această piață a fost cu totul altceva: mi-au revenit în minte imaginile celor întâmplate atunci. Această expoziție mi-a readus în memorie acel trecut pe care l-am îngropat în mine, precum mulți alți oameni, dar nu l-am uitat niciunul” – declara unul dintre vizitatorii expoziției.
Următoarea stație a fost Oradea, expoziția fiind montată, la fel, într-o locație specială: Sinagoga neologă. Perioada de vizitare: între 22 septembrie și 4 noiembrie.
Specialiști care ne-au ajutat la elaborarea tematicilor: Bartha Katalin Ágnes, Gagyi József, Kiss Tamás, Könczei Csilla, Szabó Árpád Töhötöm, Székely István Gergő, Tibori Szabó Zoltán, Toró T. Tibor jr.
Artiști plastici contemporani care au participat la realizarea expoziției cu lucrări proprii: Antik Sándor, Baász Imre, Claudiu-Cobilanschi, Kispál Attila, Kispál Ágnes-Evelin, Kisspál Szabolcs, Könczei Csilla, Miklósi Dénes, Miklós Szilárd, Ciprian Mureșan, Iulia Toma, Török-Illyés Orsolya, Wanek Ferenc.
Echipa
Proiecte: Blos-Jáni Melinda, Fodor János, Miklósi Dénes, Molnár Beáta
Coordonator proiect: Kinizsi Zoltán
Video-interviuri: Lepedus-Sisko Péter
Fotograf expoziție: Vakarcs Lóránd
Video-montajul despre revoluție: Lakatos Miska
Proiect grafic: Miklósi Dénes, Török Tihamér
Comunicare: Butka Gergely
Site: Hitter Technologies
Execuție mobilier: Cobalt Studio
© Fundația Eurotrans 2020, președinte: Nagy Zoltán Levente