X

Prezentul ce a trecut. Maghiarii din România în contextul schimbării de regim din 1989-1990

Prezentul ce a trecut. Maghiarii din România în contextul schimbării de regim din 1989-1990

Chiar dacă ele sunt încă vii în amintirea multora dintre noi și acoperă prezentul nostru cu rețeaua prelungirilor lor, evenimentele schimbării de regim de acum 30 de ani le pomenim tot mai mult ca istorie. Politologul József Lőrincz amintește într-una din cărțile sale că 1989-1990 nu e încă trecutul, ci „un prezent care a trecut”. Evocând prin diversele lor versiuni întâmplările epocii socialiste încheiate în trecutul recent și ale punctului de cotitură din 1989-1990, pornim pe calea unor interpretări încă disputate, cu efecte asupra prezentului nostru.

Expoziția Prezentul ce a trecut prelucrează trei momente semnificative pentru maghiarii din România – comunismul, revoluția din 1989 și anul de după –, fără a avea pretenția exhaustivității sau a unor explicații unitare. Ea se bazează pe experiențele omului cotidian care trăiește evenimentele istorice. Expoziția le traduce pe acestea în spații și suprafețe care pot fi vizitate cu ajutorul unor fotografii de arhivă și a unor documente provenite din cercetări legate de epocă. Perioada comunistă, a revoluției sau a schimbării de regim nu poate fi descrisă ca o succesiune a unor experiențe pozitive ori negative, prin contraste puternice între alb și negru, ci mai degrabă ca o multitudine de nuanțe, care uneori au fost traumatice, iar alteori au dus la trăiri și rezultate pozitive.

Expoziția a fost o formă de comunicare intens folosită pe vremea comunismului pentru a face publice în mod decorativ ambiții de modernizare, progres și organizare. În loc de decorativism și monumentalitate, expoziția Prezentul ce a trecut dorește să creeze spații de reflecție: nu răspunsuri univoce și cristalizate, ci, de multe ori, doar un imbold pentru a pune întrebări formulate în mod corect.

Prima secțiune ne arată „ce-am pus pe masă” în anii socialismului. Astfel, mesele (cu utilizarea lor purificată a materiilor, cum ar fi lemnul brut, metalul, hârtia) și obiectele așezate pe ele transmit tematici cu valoare de fenomen.  Acestea se identifică în cea mai mare parte cu împrejurările de viață ale omului cotidian, cum ar fi copilăria, familia, locul de muncă, timpul liber, consumul de cultură sau supravegherea formelor lor ținute în mod strict sub „control”, forme și posibilități de protest, împreună cu mijloace posibile de a „scăpa”.  

A doua parte a expoziției se concentrează pe evenimentele revoluției. În decembrie 1989, în euforia revoluționară se va emancipa și aparatul de fotografiat, în raport cu constrângerile anterioare. De asemenea, în spațiile publice apar și oameni cu camere video. Cu tot riscul, în momentele revoluției, fotografi și cameramani amatori și profesioniști au înregistrat în mod credibil cele întâmplate. Pe de altă parte, mulți au trăit aceste evenimente din căminul lor, în fața micilor ecrane. Astfel, cele întâmplate în decembrie sunt evocate, în cadrul expoziției, în două spații diferite, făcând deosebirea dintre revoluția euforică de pe stradă și experiența revoluției trăite într-un apartament.

În secțiunea a treia a expoziției reapar mesele tematice, motivele care surprind fenomenele tranziției. Autoorganizarea maghiarilor din România, intrarea lor în viața politică a dus la numeroase evenimente cu un impact național. Astfel, pacea dintre etnii anunțată cu ocazia revoluției a dus, în urma evenimentelor din martie 1990 de la Târgu Mureș, la un fel de deșteptare. În tot acest timp, șirul nesigur de evenimente în care s-a înscris schimbarea de regim i-a făcut pe indivizi să se confrunte cu experiențe noi în perioade tot mai scurte de timp și să se adapteze tot mai repede schimbărilor: regulilor până atunci necunoscute ale economiei de piață capitaliste, ivirii mijloacelor pluralismului politic sau tendinței de emigrare făcută posibilă de trecerea mai ușoară a granițelor naționale.

Deși orizontul temporal al expoziției se încheie în 1990, acest lucru nu e valabil pentru povestea comună. Apar numeroase întrebări la care trebuie să dăm un răspuns individual. Care sunt conceptele care mai trăiesc cu noi, chiar dacă ele au fost un eșec ca proiecte politice? Ce se întâmplă cu speranțele, cu imaginile despre viitor care nu s-au realizat, dar trăiesc împreună cu noi? Ce am obținut deja? Ce ni se datorează încă? Pentru ce anume vrem să luptăm și ce preț suntem dispuși să plătim pentru asta?


Specialiști care au contribuit la elaborarea temelor: Katalin Ágnes Bartha, József Gagyi, Tamás Kiss, Csilla Könczei, Árpád Töhötöm Szabó, István Gergő Székely, Zoltán Tibori Szabó, ifj. Tibor Toró T.


Artiști contemporani cu lucrări în expoziție:  Sándor Antik, Imre Baász, Claudiu Cobilanschi, Attila Kispál, Ágnes-Evelyn Kispál, Szabolcs Kisspál, Csilla Könczei, Dénes Miklósi, Szilárd Miklós, Ciprian Mureșan, Iulia Toma, Orsolya Török-Illyés, Ferenc Wanek.

Impressum
Proiectanți: Melinda Blos-Jáni, János Fodor, Dénes Miklósi, Beáta Molnár
Conducător de proiect: Zoltán Kinizsi
Interviuri video: Péter Lepedus-Siskó
Video-montajul revoluției: Mihály Lakatos
Proiect grafic: Dénes Miklósi, Tihamér Török

Comunicare: Gergely Butka
Pagină web: Hitter Technologies
Producția mobilierului: Cobalt Studio

Fundația Eurotrans 2020, președinte: Zoltán Levente Nagy
 

Politica de Cookie