Tendințele pozitive în politica privind minoritățile din România se datorau unor factori interni și externi deopotrivă. În această perioadă, dinaintea semnării tratatului de pace de la Paris, interesul României era să evite conflictele etnice de orice fel pentru a-și putea atinge obiectivele de politică externă (redobândirea părții de Nord a Transilvaniei), iar pe de altă parte guvernul Groza, ajuns la putere cu sprijin sovietic se străduia, din considerente pragmatice (realizarea stabilității interne), să comunice către minorități o politică cât mai favorabilă acestora până la acapararea și consolidarea puterii politice. Dar privite prin prisma retorsiunilor și a dezvoltărilor comuniste care au urmat, toate realizările obținute la nivel național în domeniul drepturilor minorităților s-au dovedit a fi doar iluzii.

Septembrie– octombrie 1944 Trupele sovietice și române intră în Nordul Transilvaniei. Se instaurează administrația militară sovietică, aflată în vigoare până la 23 martie 1945

Uniunea Oamenilor Muncii Maghiari (MADOSZ) înființează, în cadrul conferinței de la Brașov, Uniunea Populară Maghiară (MNSZ). Bazându-se pe promisiunile sovietice, această organizație de stânga a colaborat și a urmat politica guvernului condus de Petru Groza în cursul preluării treptate a puterii. Primul congres al MNSZ a avut loc în anul următor, președinte al organizației fiind ales Kurkó Gyárfás. În urma alegerilor parlamentare din 1946 (câștigate de Blocul Partidelor Democrate, condus de comuniști) MNSZ a obținut 29 de mandate în adunarea națională. Numeroase personalități din Ungaria și din Transilvania (de exemplu episcopul catolic Márton Áron și cei din jurul său) considerau drept irațională linia adoptată de către liderii MNSZ.

Sărbătorile și festivitățile socialiste au avut o importanță specială în perioada dintre 1945–1989, începând cu 1945 fiind chiar organizate campanii în masă pentru populație. Cele mai importante au fost 16 februarie (Ziua Ceferiștilor), 1 Mai (Ziua Internațională a celor ce Muncesc), 6 februarie (Ziua Armatei Sovietice), 6 martie (ziua alegerilor din 1945), 7 noiembrie (comemorarea izbucnirii Marii Revoluții Socialiste din Octombrie) etc.

La București se instaurează noul guvern român sub conducerea lui Petru Groza, favorizat de Moscova. Primise permisiunea de a instaura administrația românească în Nordul Transilvaniei.

În urma unui ordin regal la Cluj se oficializează înființarea instituției de învățământ superior cu limba de predare maghiară Universitatea Bolyai. Tot la Cluj își începe activitatea Conservatorul de artă teatrală și muzică cu limba de predare maghiară (mutat, mai târziu, la Târgu Mureș, sub denumirea de Institutul de Teatru „Szentgyörgyi István”). 

Guvernul ungar reprezentat de ministrul de externe Gyöngyösi János semnează tratatul de pace de la Paris, Nordul Transilvaniei, anexat în urma celui de al doilea pact de la Viena, revine din nou României.

Cotidianul clujean „Igazság” publică articolul semnat de Vasile Luca (Luka László), membru al Comitetului Central al P.C.R. intitulat: Calea maghiarilor din România, în care Luca se poziționează împotriva politicii frontului popular urmată de liderii comuniști ai MNSZ și declară lupta împotriva „unității neprincipiale a maghiarilor”, începerea epurărilor în diferitele instituții maghiare, respectiv desființarea propriu-zisei reprezentări politice (și nu comuniste) a maghiarilor.

Abdicarea Regelui Mihai I. de România și proclamarea Republicii Populare Române prin legea nr. 363, abrogându-se prin aceasta continuitatea juridică a Constituției din 1923. Odată cu numirea, în luna ianuarie, a celui de al treilea guvern Groza se încheie, practic, preluarea puterii de către comuniști. În fruntea sistemului de stat monopartit se afla Partidul Muncitoresc Român al cărui prim-secretar și conducător era Gheorghe Gheorghiu-Dej.