În anul 1968 s-au înființat, la nivel național și județean, Consiliile Culturii și Educației Socialiste (CCES) cărora le-a fost destinat un rol important în organizarea „conform regulilor socialismului” a festivalurilor de muzică ușoară. În județul Harghita s-au organizat, cu aprobarea CCES, a UTC (Uniunea Tineretului Comunist) și a Casei județene de creație, mai multe festivaluri de muzică ușoară în cadrul cărora au avut ocazia să urce pe scenă formații de amatori și profesioniste autohtone. Aceste evenimente încercau să redea atmosfera Festivalului „Cerbul de Aur” de la Brașov. În județul Harghita fuseseră organizate chiar în două localități asemenea festivaluri: la Odorheiu Secuiesc Festivalul „Siculus”, iar la Miercurea Ciuc concursul de muzică ușoară „Bradul de Argint”. Festivalul „Siculus” a putut fi organizat până în anul 1974, moment în care conducerea de partid l-a interzis susținând că reprezintă amenințare la adresa sistemului. S-au organizat și mai târziu spectacole de muzică rock asemănătoare, dar fără succesul festivalurilor „Siculus” și „Bradul de Aur”. În aceeași perioadă, în județul Covasna, se organiza festivalul de muzică ușoară „Nufărul” transformat, în cele din urmă, începând cu anul 1976 într-o manifestare a Cântării României, încetând să mai slujească scopurile pentru care a fost conceput. Fiecare dintre aceste evenimente avea și un anume rol de „supapă”, dar nu și-a putut îndeplini menirea precum s-a întâmplat în domeniul muzicii ușoare din Ungaria (ba mai mult, nici formațiilor din Ungaria nu le erau permise reprezentațiile, deși se ceruseră aprobare). Astfel s-a oprit cariera începută promițător a numeroase trupe din România.