###
28 iunie 1968.

Conducerea de partid de la București a primit delegația intelectualilor maghiari din România. Au fost invitați mai bine de 50 de intelectuali (scriitori, poeți, redactori, artiști, cadre didactice), iar în baza propunerilor acestora s-a întocmit o listă cu problemele. Întâlnirea a avut, atunci și acolo, numeroase consecințe pozitive: conducerea partidului avea să se confrunte, din nou, cu cele mai arzătoare probleme ale maghiarilor din România, mai cu seamă din sfera culturală. Elita maghiară din România a avut ocazia să-și expună toate aceste probleme într-un cadru oficial. După această consfătuire s-au creat Editura Kriterion, săptămânalul cultural și de opinie publică A Hét și tot în această perioadă s-a înființat emisiunea în limba maghiară a televiziunii române de stat. În noiembrie s-a înființat Consiliul Național al Oamenilor Muncii de Naționalitate Maghiară. Această organizație era destinată propagandei politice a partidului, astfel ea nu dispunea de autoritate juridică, în schimb a contribuit la iluzia faptului că prin compromisuri pot fi realizate schimbări în sistem. La nivel local, nu doar în cele două județe secuiești, dar și în alte zone, s-a putut organiza viața culturală maghiară, s-au putut ridica statui și monumente cu caracter maghiar. Domeniul învățământului a rămas cu cele mai puține schimbări, ba chiar începând cu mijlocul anilor 1970 s-a restrâns, apoi a dispărut de tot și puținul obținut.

Imagini Adaugă
 
Politica de Cookie