###
9 august 1990.

Balogh Edgár s-a pronunțat în privința Lexiconului Literar Maghiar din România. Primul volum a fost lansat în anul 1982, la Oradea. Al doilea volum a ieșit de sub tipar în anul 1984, dar din acesta au fost scoși toți autorii care părăsiseră țara și până la urmă nici volumul astfel ciuntit nu a fost lăsat să apară. Editorii, însă, nu au încetat lucrările, ei au continuat în mod voluntar elaborarea următoarelor ediții. Aceeași atitudine a fost adoptată de colectivul de cercetători care lucrau la următorul volum al Dicționarului de Istorie a Limbii Maghiare, condus de Szabó T. Attila, oprit de la tipar după cel de al patrulea volum. Editarea următoarelor volume ale Lexiconului Literar Maghiar din România a fost reluat sub conducerea lui Dávid Gyula. Editura Kriterion, aflată până la revoluție în subordinea statului a profitat la rândul ei de oportunitățile ivite odată cu schimbarea de regim. Prima decizie importantă a constat în lansarea manuscriselor interzise de cenzură. Așa-numitele cărți indexate i-au avut printre autori pe Cs. Gyimesi Éva, Szilágyi István, Pusztai János, Mózes Attila și alții.

Imagini Adaugă
 
Politica de Cookie