La 6 decembrie 1974 apare Decretul Consiliului de Stat nr. 225 care interzicea persoanelor particulare găzduirea cetățenilor străini – cu excepția rudelor de gradul întâi. Decretul devenit cunoscut sub denumirea de „legea găzduirii” făcea parte, într-o oarecare măsură, din încercarea de izolare a maghiarilor din România de cunoștințele lor din Ungaria. În același spirit a fost concepută și legea presei nr. 3/1974 în numele căreia se cerea aprobare pentru introducerea în țară a publicațiilor din străinătate. Aceasta este legea în numele căreia se confiscă la graniță, dar și în interiorul țării publicațiile și cărțile editate în Ungaria, iar călătorii la care se găsesc astfel de publicații sunt dați în judecată. La controalele rutiere de intimidare, efectuate tot mai des se luau în vizor și astfel de bagaje. Dezvoltând acest curs, la sfârșitul anului 1985 s-a ajuns și la interzicerea abonamentelor pentru presa din Ungaria.  Decretul prezidențial nr. 408/1985 instituia, pe motive de siguranță a statului, măsuri de austeritate privind relațiile cu rudele din străinătate. În afara faptului că se intenționa îngreunarea relațiilor cu străinătatea turiștilor „cu rucsac” din Ungaria le era din ce în ce mai dificil să intre în țară. Călătoriile în străinătate pentru cetățenii români au fost, de asemenea, sever restricționate. Pașapoartele „oamenilor simpli” erau păstrate de autoritățile interne și puteau fi solicitate, în general, numai la doi ani pentru călătorii în străinătate (destinațiile fiind, de cele mai multe ori, Uniunea Sovietică sau țările socialiste vecine), în schimb, persoanelor cu statut special (de ex. membrii de partid cu funcții înalte și rudele acestora) le erau permise călătorii mai dese în afara granițelor sau chiar și în Occident.