În această perioadă s-a realizat o formă de socialism particular, după model stalinist în privința practicării puterii și a politicii economice deopotrivă, acordându-se din ce în ce mai mult teren retoricii bazate pe sentimente naționale. Conducerea partidului care urma cu rigoare tendințele staliniste promova în continuare o concepție de viitor al României socialiste realizată prin industrializare forțată și control social-politic sever. Trăgând învățăminte din evenimentele revoluției din Ungaria, pe plan politic intern Dej se străduia să anihileze din timp orice posibilitate care ar fi putut duce la situații asemănătoare în România. Rigoarea ideologică devenea din ce în ce mai severă, grupurile, persoanele considerate ca potențial pericol pentru sistem au fost, în mare parte, condamnate la închisoare și s-a întărit activitatea organelor securității statului. În același timp cel mai important element al formării statului național din această perioadă a fost modernizarea socialistă obținută prin industrializare și urbanizare (prin construirea marilor cartiere de blocuri), în urma căreia majoritatea societății a avut acces la învățământ, la condiții de locuire, la sănătate, la piața muncii.
În urma aflării veștilor despre revoluția din Ungaria care se propagau rapid, pe diferite căi, directe (radio) sau indirecte (relatările cunoștințelor) au început și în România să se organizeze adunări. Puterea și-a detașat reprezentanți cu puteri depline în regiunile de lângă graniță, cu populație mixtă și considerate „mai sensibile” din punct de vedere politic: pe Fazekas János l-au trimis la Târgu Mureș, reședința Regiunii Mureș Autonome Maghiare, pe Miron Constantinescu la Cluj și pe alți lideri de origine maghiară sau cunoscători ai limbii maghiare în alte „focare”, cum ar fi Oradea, Baia Mare și Timișoara. Mai târziu s-au dat sentințe grave împotriva participanților la unele întruniri și mișcări de stradă mai mici, cei vizați fiind mai ales minori sau elevi, tineri studenți și profesorii lor.
Gheorghe Gheorghiu-Dej, prim-secretar al Partidului Muncitoresc Român i-a acuzat pe toți maghiarii din România că nu sunt loiali față de Republica Populară Română. Au început procesele de fațadă împotriva presupușilor sau adevăraților simpatizanți ai revoluției din 1956 din Ungaria.
Sosește în vizită în România delegația guvernamentală și de partid din Ungaria, înfrunte cu Kádár János. Această vizită a pus bazele relațiilor celor două țări în perioada comunistă, potrivit cărora partea ungară recunoaște că problema naționalităților din România ține de treburile interne ale țării. Diplomația românească s-a și ținut de această viziune, o schimbare putându-se sesiza doar în perioada premergătoare schimbării de sistem.
Se anunță retragerea trupelor sovietice din România. S-a ajuns la retragerea trupelor în urma unor tratative dure, retragere considerată de către Uniunea Sovietică oportună probabil și din punct de vedere geopolitic. Pentru partea română acesta a fost momentul de început al „politicii distanțate” care-și atingea apogeul în perioada ceaușistă, și care pe termen lung deschidea terenul pentru naționalism. Ieșirea trupelor sovietice nu a însemnat doar un pas simbolic important, ci și eliberarea semnificativă a economiei țării de povara aprovizionării celor 35 de mii de soldați sovietici. Industrializarea forțată și apoi transformările de tip stalinist au avut drept rezultat situarea României pe poziții opuse politicii economice a Uniunii Sovietice. Conducerea de partid din România se opunea intens formării de structuri economice suprastatale în cadrul CAER.
În anii 1960 se începea modificarea raportului dintre numărul populației rurale și urbane. Prin mutarea de la sat la oraș s-au distrus sistemele de valori, rețelele de relații existente până atunci, iar oamenii deveneau mult mai dependenți și mai vulnerabili față de stat. Un aspect demn de luat în seamă a fost și faptul că industrializarea forțată slujise, în zonele cu populație masivă maghiară, și modificarea proporțiilor etnice.
Az 1963-ban megjelent 1056. sz. rendelet első paragrafusa szerint írógép csak rendőrségi engedéllyel volt tartható, de kizárólag olyan személynek, akinek ezt foglalkozása indokolta. A rendelet 1983-ban tovább szigorodott: belügyminiszteri engedély kellett az írógépek birtoklásához, az engedély meghosszabbításához évente friss írásminta bemutatására kötelezték az írógépek tulajdonosait.
În acest an a avut loc poate cel mai de succes pas în politica externă, după retragerea trupelor sovietice din anul 1958, și anume introducerea doctrinei cunoscute sub denumirea de declarație de independență. Profitând de disputele internaționale din cadrul blocului socialist și păstrându-și tot timpul aparenta neutralitate România și-a asumat un fel de rol de mediator în conflictul dintre Uniunea Sovietică și China, pentru ca în tot acest timp să asigure o distanțare și mai puternică a PMR de Moscova. Cel mai spectaculos gest în acest sens a fost refuzarea expresă a planului Valev din 1964 (prin care se intenționa crearea unei zone agrare unitare din unele teritorii din Bulgaria, România și Basarabia de azi, fiindu-le destinat un simplu rol de furnizor de materie primă). Partidul declara prin doctrina de independență amintită că partidele comuniste nu sunt în relații de subordonare sau superioritate între ele și nu-și pot impune părerile unul altuia. În cele ce au urmat aceasta a fost considerată de conducerea partidului drept una dintre tezele de bază.
A murit Gheorghe Gheorghiu-Dej, iar în data de 22 a fost ales prim-secretar Nicolae Ceaușescu. În luna august Marea Adunare Națională adoptă noua Constituție. Noua denumire a țării: Republica Socialistă România. Articolul 17 din noua Constituție vorbește despre garantarea egalității în drepturi indiferent de sex, rasă, religie și altele, despre minoritățile naționale din țară se vorbește la articolul 22: „În Republica Socialistă România naționalităților conlocuitoare li se asigură folosirea liberă a limbii materne, precum și cărți, ziare, reviste, teatre, învățământul de toate gradele în limba proprie. În unitățile administrativ-teritoriale locuite și de populație de altă naționalitate decât cea română toate organele și instituțiile folosesc oral și scris și limba naționalității respective și fac numiri de funcționari din rândul acesteia sau al altor cetățeni care cunosc limba și felul de trai al populației locale.” Aplicarea acestor prevederi, în acea eră, era destul de aleatorie.
