Începând cu vara lui 1986 încetează formarea farmaciștilor în limba maghiară la Institutul de Farmacie din Târgu Mureș. Același lucru s-a întâmplat începând cu anul universitar 1985–86 la Conservatorul „Gheorghe Dima” din Cluj (atunci au avut loc ultimele prelegeri în limba maghiară din materiile estetică, istoria muzicii, ideologie și muzică populară), la fel a încetat predarea materiilor în limba maghiară la Institutul de „Artă Ion Andreescu” din Cluj și s-au desființat secțiile maghiare ale ambelor instituții. Tot în această perioadă s-au desființat ultimele licee cu predare în limba maghiară la Cluj și la București, precum și tot ce mai rămăsese din învățământul profesional în limba maghiară. Devenise o practică generală ca absolvenții de naționalitate maghiară ai facultăților să nu-și găsească posturi în județe din Transilvania. Spre exemplu în anul 1988 689 dintre cei 951 de proaspăt absolvenți maghiari au fost repartizați în județe de dincolo de Carpați. Printre alții profesoara Cs. Gyimesi Éva a protestat împotriva acestor repartizări, dar fără vreun succes.