Începând cu anul 1987 devenise o practică informală ca Ungaria să nu-i extrădeze autorităților române pe cei care fugeau de sistemul din România (reglementarea juridică a urmat abia în 1989). Se estimează, în baza unor modele științifice, că între 1964 și 1992 numărul maghiarilor din Transilvania plecați definitiv și refugiați (nu doar în Ungaria) a fost de 132 000. Dintre aceștia aproximativ 109 de mii de persoane au plecat între anii 1977–1992, iar după 1987 au plecat încă 85 de mii. Problema exodului forțat i-a preocupat intens și pe intelectualii maghiari, opiniile referitoare la acest fenomen, culese între anii 1987–1989, au fost publicate de Cseke Péter și Molnár Gusztáv. Referindu-se la problema asemănătoare din perioada interbelică (disputa „Posibil-imposibil) analizând în mod special emigrarea, foștii membri ai Cercului Limes, intelectuali din Secuime, din București, Cluj și din regiunea Partium (Vestul țării) au reinterpretat această chestiune, înainte de schimbarea de regim doar în secret, iar după aceea în mod deschis și au adăugat noi date. În anul 1995 a ieșit de la tipar o carte cu aceste reflecții.