Momentele schimbării de regim din România constituie obiectul a numeroase lucrări de istorie și de analiză politică. Deși nu s-a creat un consens în toate cele (dacă a fost vorba de revoluție sau lovitură de stat), majoritatea evenimentelor din decembrie dau o justificare pentru utilizarea expresiilor revoluție sau cu caracter revoluționar. Specialiștii sunt, în general, de acord și cu faptul că în cursul analizării evenimentelor petrecute la nivel național și care au dus la schimbarea de regim, în narativa oficială figurează un singur eveniment legat de maghiari: protestul organizat în fața bisericii reformate împotriva evacuării preotului Tőkés László. Evenimentele care au urmat și-au pierdut în totalitate caracterul maghiar. La nivel național și din perspectiva specifică a fiecărei localități pot fi distinse, pe etape, următoarele evenimente:
– știri despre evenimentele din Timișoara; manifestații/represalii;
– fuga și mai apoi executarea lui Ceaușescu, precum și efectul acestora asupra puterii locale; 
– organizații autoînființate spontan sau cu impuls de la București, crearea, la București a UDMR cu afilierile locale mai apoi; 
– Frontul Salvării Naționale, participarea la guvernare a lui Király Károly și a altor politicieni maghiari. În acest caz cronologia nu se dorește a fi în mod obligatoriu un „apel nominal”, intenția este de a oferi un punct de plecare privind evenimentele amintite, respectiv o posibilitate pentru includerea experiențelor personale și aprofundarea celor întâmplate.

Cerințele manifestanților s-au dovedit zadarnice, în noaptea de 16 decembrie Tőkés László a fost transportat în localitatea Mineu din județul Sălaj. Între timp, însă, la Timișoara au avut loc mai multe confruntări între manifestanți și miliție. În scurt timp manifestațiile s-au transformat în proteste împotriva regimului. Incidentele au continuat și a doua zi, manifestanții au fost întâmpinați de armată, iar după-amiază s-au auzit și primele împușcături. În ziua de 18 orașul se afla deja sub ocupația armatei, iar Ceaușescu, considerând, probabil, situația rezolvată, și-a început vizita în Iran. În 19 decembrie muncitorii din mai multe fabrici timișorene au început grevă generală, iar a doua zi au ieșit în stradă. La 20 decembrie s-a auzit pentru prima dată sloganul „Armata e cu noi!”

Întors din vizita în Iran Nicolae Ceaușescu a convocat o adunare populară la București în cadrul căreia ar fi dorit să condamne evenimentele de la Timișoara. Adunarea populară, transmisă în direct la televizor, s-a transformat în manifestație, în ziua de 22 decembrie cuplul de dictatori a fost nevoit să fugă. În ziua de 15 decembrie Ceaușescu și soția au fost condamnați la moarte de către un tribunal ad-hoc, sentința fiind executată pe loc.

În urma evenimentelor de la Timișoara în majoritatea orașelor mari din țară s-au declanșat demonstrații, în mai multe locuri s-au auzit primele focuri de armă și au avut loc represalii. În majoritatea fabricilor s-au convocat ședințe de lucru pentru a se exprima acordul cu condamnarea evenimentelor de la Timișoara.

22 decembrie 1989. După fuga Ceaușeștilor manifestanții din București, în frunte cu Mircea Dinescu și Ion Caramitru s-au îndreptat către Televiziunea Română, au ocupat studioul 4. Întreaga țară a putut urmări – aproape concomitent cu evenimentele – formarea Frontului Salvării Naționale (FSN) care a preluat puterea.

23 decembrie 1989. Intelectuali maghiari din Cluj publică manifestul intitulat „Hívó Szó” / Apel. În semn de împotrivire față de dictatură ziarele și-au schimbat titlurile. Cotidiane maghiare, cu titlul vechi și cel nou: Vörös Lobogó – Jelen (Arad); Előre – Romániai Magyar Szó (în continuare: RMSz, București); Hargita – Hargita Népe (Miercurea Ciuc); Igazság – Szabadság (Cluj); Vörös Zászló – Népújság (Târgu Mureș); Bányavidéki Fáklya – Bányavidéki Új Szó (Baia Mare); Megyei Tükör – Háromszék (Sfântu Gheorghe); Szabad Szó – Temesvári Új Szó (Timișoara). În mai multe localități, unde nu fuseseră publicații locale, s-au creat în cursul anului 1990, majoritatea dovedindu-se încercări de scurtă durată. Browserul pentru bibliografia presei maghiare din România conține, pentru anul 1990, 183 de publicații active. Informații despre acestea puteți găsi aici: https://kuszalik2.adatbank.transindex.ro/index.php?action=ev&evszam=1990

La București și în mai multe orașe din Transilvania s-au creat inițiative de protejare a intereselor maghiarilor (la Timișoara: Uniunea Democratică a Maghiarilor din Banat; Consiliul Democrat al Maghiarilor din Cluj și din județul Cluj; la Oradea organizația municipală a Consiliului Democratic al Maghiarilor; la Târgu Mureș Comitetul Provizoriu de Conducere; în județul Covasna Consiliul Județean Provizoriu al Uniunii Democrate a Maghiarilor din România etc.).

S-a înființat Comitetul Provizoriu de Conducere a Uniunii Democrate a Maghiarilor din România (UDMR). Conducerea provizorie: Domokos Géza (președinte), Tőkés László (președinte de onoare), Verestóy Attila (secretar). Membri ai CPC: Cs. Gyimesi Éva, Kántor Lajos, Balogh Edgár, Sylvester Lajos, Király Károly, Demény Lajos, Horváth Andor, Lányi Szabolcs, Sütő András, Kányádi Sándor, Toró Tibor. Uniunea își formulează primul manifest.

Consiliul Frontului Salvării Naționale îl numește președinte pe Ion Iliescu, vicepreședinte pe Dumitru Mazilu și prim-ministru pe Petre Roman.

Detalii privind cronologia evenimentelor se găsesc în baza de date a Institutului de Cercetări pentru Minorități:
Arad: https://issuu.com/vadlaci/docs/arad
Brașov: https://issuu.com/vadlaci/docs/brasso
București: https://issuu.com/vadlaci/docs/bukarest
Timișoara: https://issuu.com/vadlaci/docs/temesvar
Alte informații despre evenimentele la nivel național se găsesc aici:
Cronologie Europa Centrală, 1756–1997: http://pandi.adatbank.transindex.ro/
Cronologia României, 1989–1996: http://adatbank.transindex.ro/inchtm.php?kod=54
Cronologie istorică a minorității maghiare din România 1990–2009: http://udvardy.adatbank.transindex.ro/

Vestea evenimentelor din România a ajuns foarte repede în Ungaria, mai ales la Budapesta, astfel că manifestațiile de simpatie, organizate și până atunci destul de des, deveniseră la ordinea zilei. Organizatorii acestora proveneau din diverse grupări, începând cu cele religioase și până la ONG-uri sau partide politice, cu toții au avut un aport la protestele care dobândiseră în scurt timp chiar o traiectorie specifică: manifestanții se adunau consecvent la Ambasada Republicii Socialiste România, în Piața Eroilor / Hősök tere, în Piața Kossuth, la bisericile din Capitala ungară etc. Caracterul acestora începuse să se schimbe, în special după aflat veștilor despre evenimentele de la Timișoara, locul marșurilor cu făclii și a protestelor mute a fost luat de manifestații la care se cerea clar tragerea la răspundere a dictatorului. Astfel în ziua de 18 decembrie masele adunate spre seară în piața Eroilor scandau, printre altele: „Dați pâine României și un ștreang pentru Ceaușescu!”. La aflarea veștii căderii dictaturii atmosfera de până atunci a manifestațiilor s-a schimbat în euforie, iar din acest moment au început să se adune și să se transporte în mod sistematic ajutoarele către România. Primul transport de mai multe tone a pornit deja în data de 22 către Arad, apoi către București și Cluj. Reacții la evenimente au avut loc, în paralel, și în domeniul muzicii ușoare, astfel începând un întreg șir de concerte caritabile care mai târziu au venit în turnee și în România. Vezi, spre exemplu: https://www.youtube.com/watch?v=S9rAopf6mUg