În iunie 1977 Király Károly, fostul secretar general al județului Covasna, își expediază scrisoarea în care încearcă să atragă atenția conducerii de partid asupra problemelor naționalităților din România, în domeniul învățământului, culturii și politicii. Și-a formulat protestul în conformitate cu „regulile socialiste”. Asemenea lui Király au procedat în era Ceaușescu și Balogh Edgár, Demeter János, Takács Lajos (au fost formulate și alte scrisori, dar anonime), aceștia adresând proteste scrise în primul rând cunoștințelor lor bucureștene care îndeplineau funcții importante sau aveau posibilitatea, datorită puterii cu care erau investiți, să influențeze politica discriminatorie față de minorități. Majoritatea scrisorilor de protest au ajuns și la redacția Europei Libere (de menționat în mod special scrisoarea lui Király Károly), astfel devenind cunoscute în întreaga țară. Alții își desfășurau activitatea protestatară în mod ilegal, potrivit normelor de la acea vreme. De obicei aceștia făceau parte din generații diferite, respectiv influențați de noul lor mediu de socializare (cenaclurile literare clujene Gaál Gábor și Bretter György etc.) nu puteau avea încredere în schimbarea regimului. Aici se poate aminti, printre altele, activitatea grupărilor Ellenpontok (Contrapuncte), a Cercului Limes, Kiáltó Szó (Cuvântul care strigă), a Grupului de Antropologie a Comunicării etc. Dar mișcări de protest generale (organizate de alții, nu de naționalități) au avut loc relativ rar, precum a fost, spre exemplu mișcarea minerilor din Valea Jiului din anul 1977 sau protestul muncitorilor de la Brașov din anul 1987, ultimele pe care aparatul de stat le-a mai putut „stăpâni”.