Aceasta a fost poate cea mai dinamică perioadă. Prima etapă își atingea apogeul în anul 1968 odată cu reforma administrativ-teritorială valabilă până în ziua de azi: crearea județelor. A urmat desființarea Regiunii Autonomie Maghiare (transformată anterior în Regiunea Mureș Autonomă Maghiară concomitent cu o reorganizare semnificativă teritorială și demografică). Un alt eveniment important, de politică externă, a fost respingerea de către România a planurilor de intervenție a trupelor sovietice în Cehoslovacia pentru combaterea primăverii de la Praga, fapt care i-a adus lui Ceaușescu și României o popularitate nemaiîntâlnită în fața opiniei publice internaționale. Caracterul de relativă „deschidere” a acestei perioade a fost accentuat și de consultările publice inițiate – contrar practicilor anterioare – de către conducerea de partid privind organizarea județelor și situația maghiarilor din România. Pentru maghiarii din România a însemnat „o gură de aer”, deoarece de atunci și până la mijlocul anilor 70 s-a creat oportunitatea dezbaterii problemelor sale, într-o mică măsură s-au aprobat chiar și schimbări, iar față de șansele reduse din perioada anterioară s-au putut înființa instituții, s-au îngăduit demersuri pentru păstrarea patrimoniului cultural propriu. În mod paradoxal, însă, alături de iluzia că sistemul poate fi reformat, s-a păstrat caracterul centralizator (industrializarea forțată) și discriminatoriu al acestuia. Schimbarea a început în anul 1971, odată cu declararea „mini-revoluției culturale” după modelul din Orientul Îndepărtat, în urma vizitei conducătorului partidului în țările din Orientul Îndepărtat, discursul central axându-se pe conceptele de „omogenizare a societății” și „formare a națiunii socialiste”. Noul curs făcându-și efectul treptat, trecerea de la o epocă la alta nu a fost foarte sesizabilă, astfel principalele particularități specifice vieții politice a țării dinaintea schimbării de regim aveau să se contureze până la mijlocul anilor 70. Participarea societății la viața politică s-a

În anul 1966 s-a adoptat decretul prin care se interziceau avorturile și contracepția, regimul instituind reguli aspre pentru întreruperile de sarcină. Explicația ideologică: crearea unei națiuni de 25 de milioane, însă această măsură putea fi considerată mai degrabă o inginerie biologică și socială grosolană care a dus la moartea a mii de femei tinere în urma complicațiilor cauzate de intervențiile medicale ilegale. Deși în decursul timpului s-au făcut unele modificări acestei legi, mai multe generații i-au simțit și îi simt încă efectele, acestea din urmă făcând obiectul a numeroase analize chiar și în zilele noastre. Potrivit rezultatelor unor noi cercetări naționalitățile trăitoare în țară au reacționat diferit la politica demografică de interzicere a contracepției și avorturilor. Se pare că maghiarii din România au recurs și înainte vreme mai rar la avorturi, deoarece își procurau, pe diferite căi informale alte instrumente de contracepție. În decembrie 1989, imediat după schimbarea de regim unul dintre primele trei ordine ale Frontului Salvării Naționale a fost cel al abrogării legii referitoare la interzicerea avorturilor și contracepției.

În anul 1968 s-au înființat, la nivel național și județean, Consiliile Culturii și Educației Socialiste (CCES) cărora le-a fost destinat un rol important în organizarea „conform regulilor socialismului” a festivalurilor de muzică ușoară. În județul Harghita s-au organizat, cu aprobarea CCES, a UTC (Uniunea Tineretului Comunist) și a Casei județene de creație, mai multe festivaluri de muzică ușoară în cadrul cărora au avut ocazia să urce pe scenă formații de amatori și profesioniste autohtone. Aceste evenimente încercau să redea atmosfera Festivalului „Cerbul de Aur” de la Brașov. În județul Harghita fuseseră organizate chiar în două localități asemenea festivaluri: la Odorheiu Secuiesc Festivalul „Siculus”, iar la Miercurea Ciuc concursul de muzică ușoară „Bradul de Argint”. Festivalul „Siculus” a putut fi organizat până în anul 1974, moment în care conducerea de partid l-a interzis susținând că reprezintă amenințare la adresa sistemului. S-au organizat și mai târziu spectacole de muzică rock asemănătoare, dar fără succesul festivalurilor „Siculus” și „Bradul de Aur”. În aceeași perioadă, în județul Covasna, se organiza festivalul de muzică ușoară „Nufărul” transformat, în cele din urmă, începând cu anul 1976 într-o manifestare a Cântării României, încetând să mai slujească scopurile pentru care a fost conceput. Fiecare dintre aceste evenimente avea și un anume rol de „supapă”, dar nu și-a putut îndeplini menirea precum s-a întâmplat în domeniul muzicii ușoare din Ungaria (ba mai mult, nici formațiilor din Ungaria nu le erau permise reprezentațiile, deși se ceruseră aprobare). Astfel s-a oprit cariera începută promițător a numeroase trupe din România. 

După ce s-a aflat că în urma reorganizării teritoriale reședința județului Harghita urma să fie Odorheiu Secuiesc, oameni din unități economice din Miercurea Ciuc și din satele din împrejurimi, organizați sau adunați în mod spontan au înconjurat clădirea comitetului de partid. Funcționarii sosiți pentru a-i liniști de demonstranții, au ajuns la înțelegere cu cei adunați în număr de câteva mii promițându-le că reprezentanții demonstranților vor fi primiți la Nicolae Ceaușescu. A doua zi liderul partidului și-a întrerupt ședința plenară având pe ordinea zi chiar procesul de formare a județelor pentru a primi delegația din Ciuc. „Ei doresc foarte mult ca reședința de județ să fie la Miercurea Ciuc. Eu nu consider că ar fi întemeiată aceasta. Cea mai bună soluție ar fi, oricum, Odorheiu Secuiesc sau eventual să se alăture județului Covasna. Și aceasta ar putea fi o soluție. Îi ascultăm și vedem după aceea.” – a declarat secretarul general al partidului. Cu toate că demersul oamenilor din Miercurea Ciuc s-a soldat cu succes comitetul executiv aprobându-le propunerea, demonstrația lor s-a dovedit a fi unică la nivel național și mai târziu. Nu avem informații despre alte demonstrații de stradă de asemenea anvergură din această perioadă sau din anii de mai înainte.

Marea Adunare Națională a votat legea privind reorganizarea administrativ-teritorială a țării. În Transilvania s-au creat 16 județe în locul celor 22 existente înainte de 1950, iar teritoriul istoric al Ținutului Secuiesc s-a divizat în trei județe: Mureș, Harghita, Covasna. Unitățile teritorial-administrative mai mici slujeau mai bine principiilor centralizatoare: erau mai ușor de controlat și mai lesne de responsabilizat din punct de vedere economic. Cu această ocazie s-a desființat Regiunea Autonomă Maghiară creată la presiune sovietică, aceasta, în pofida denumirii, nu dispunea de autonomie, era doar o regiune ca toate celelalte din țară, administrată în limba unei naționalități și în care trăia odinioară o treime din populația maghiară a țării.

Conducerea de partid de la București a primit delegația intelectualilor maghiari din România. Au fost invitați mai bine de 50 de intelectuali (scriitori, poeți, redactori, artiști, cadre didactice), iar în baza propunerilor acestora s-a întocmit o listă cu problemele. Întâlnirea a avut, atunci și acolo, numeroase consecințe pozitive: conducerea partidului avea să se confrunte, din nou, cu cele mai arzătoare probleme ale maghiarilor din România, mai cu seamă din sfera culturală. Elita maghiară din România a avut ocazia să-și expună toate aceste probleme într-un cadru oficial. După această consfătuire s-au creat Editura Kriterion, săptămânalul cultural și de opinie publică A Hét și tot în această perioadă s-a înființat emisiunea în limba maghiară a televiziunii române de stat. În noiembrie s-a înființat Consiliul Național al Oamenilor Muncii de Naționalitate Maghiară. Această organizație era destinată propagandei politice a partidului, astfel ea nu dispunea de autoritate juridică, în schimb a contribuit la iluzia faptului că prin compromisuri pot fi realizate schimbări în sistem. La nivel local, nu doar în cele două județe secuiești, dar și în alte zone, s-a putut organiza viața culturală maghiară, s-au putut ridica statui și monumente cu caracter maghiar. Domeniul învățământului a rămas cu cele mai puține schimbări, ba chiar începând cu mijlocul anilor 1970 s-a restrâns, apoi a dispărut de tot și puținul obținut.

Nicolae Ceaușescu condamna intrarea trupelor Tratatului de la Varșovia în Cehoslovacia din ziua precedentă. Mulți intelectuali maghiari din România au fost de acord cu această decizie care s-a soldat cu o popularitate ne mai întâlnită până atunci în rândul populației și a opiniei publice internaționale.

Se publică în Monitorul oficial hotărârea privind înființarea Editurii Kriterion. Această instituție, avându-l șef pe Domokos Géza, cu sediul la București și filială la Cluj, însemna mai mult decât o editură a naționalităților. Până la momentul schimbării de regim aici au văzut lumina tiparului 1987 de cărți în limba maghiară în 22 de milioane de exemplare, totodată apăreau numeroase lucrări în limba română sau traduceri în limba română, totodată funcționa ca centru spiritual pentru germani, ucraineni, sârbi, evrei, slovaci, turci și tătari care-și publicau cărțile în limba lor maternă. În cadrul întâlnirilor cu cititorii, cu un public extrem de numeros de fiecare dată, editura organiza nu doar prezentarea publicațiilor sale care se bucurau de popularitate, dar înlesnea și legătura dintre autori și cititori, adesea chiar asumându-și un rol de educare a comunității maghiare, în sensul înțelegerii „discursului dublu” (dejucarea presupusă sau reală a cenzurii), la fel ca în revistele care apăreau la acea vreme. A fost o redută spirituală unică a acelei perioade datorită publicării unor serii de cărți de mare popularitate și planului editorial bine conceput, dar începând cu mijlocul anilor 1980 rolul editurii a fost redus la statutul de „instituție de vitrină” pentru răspândirea literaturii propagandistice.

Ca urmare a experiențelor din China și Coreea de Nord, Nicolae Ceaușescu anunță noul curs al politicii culturale. Cuvântarea rostită la plenara CC al PCR devine cunoscută ca „tezele din iulie” care încurajează participarea mai riguroasă a partidului în viața politico-ideologică și culturală. Schimbările s-au produs, în schimb, doar treptat, astfel în primii ani societatea le considera ca pe o modificare ideologică, asemenea celor din ani anteriori, la care se poate adapta cu unele compromisuri. Restricțiile introduse în baza tezelor în domeniul economic (industrializare forțată, condiții de trai grele), al organizării teritoriale (distrugerea satelor), pe plan ideologic-cultural (restrângerea sistemului de învățământ al minorităților și în general al culturii, cenzura întărită) s-au făcut simțite de la sfârșitul anilor 70, mijlocul anilor 80. Atunci devenise mai vizibil cultul personalității împreună cu evenimentele de masă aferente, inspirate tot de modelul din Orientul Îndepărtat. 

Ordinul nr. 278 din 11 mai 1973 prevedea ca în școlile generale cu limba de predare a minorităților naționale este nevoie de cel puțin 25 de elevi pentru crearea claselor a V-a, iar la nivel liceal de cel puțin 36 de elevi. Totodată, în comunele unde „există școli cu limba de predare a naționalităților conlocuitoare se vor înființa secții cu limba de predare română, indiferent de numărul elevilor români”. Acesta a fost momentul în care posibilitatea învățământului în limba maternă a fost redus în zonele „diasporei interne” (unde minoritățile nu trăiau în masă).

Ceaușescu a fost ales președinte al Republicii Socialiste România, tot el deținând în exclusivitate și numeroase alte funcții de stat și de partid. Astfel era dată baza juridică pentru concentrarea în mâinile unei singure persoane a puterii politice, în vederea consolidării cultului personalității. În același an au fost demiși adepții reformelor economice din sânul partidului, astfel țara a pornit pe calea centralizării și a politicii economice neostaliniste.

La 6 decembrie 1974 apare Decretul Consiliului de Stat nr. 225 care interzicea persoanelor particulare găzduirea cetățenilor străini – cu excepția rudelor de gradul întâi. Decretul devenit cunoscut sub denumirea de „legea găzduirii” făcea parte, într-o oarecare măsură, din încercarea de izolare a maghiarilor din România de cunoștințele lor din Ungaria. În același spirit a fost concepută și legea presei nr. 3/1974 în numele căreia se cerea aprobare pentru introducerea în țară a publicațiilor din străinătate. Aceasta este legea în numele căreia se confiscă la graniță, dar și în interiorul țării publicațiile și cărțile editate în Ungaria, iar călătorii la care se găsesc astfel de publicații sunt dați în judecată. La controalele rutiere de intimidare, efectuate tot mai des se luau în vizor și astfel de bagaje. Dezvoltând acest curs, la sfârșitul anului 1985 s-a ajuns și la interzicerea abonamentelor pentru presa din Ungaria.  Decretul prezidențial nr. 408/1985 instituia, pe motive de siguranță a statului, măsuri de austeritate privind relațiile cu rudele din străinătate. În afara faptului că se intenționa îngreunarea relațiilor cu străinătatea turiștilor „cu rucsac” din Ungaria le era din ce în ce mai dificil să intre în țară. Călătoriile în străinătate pentru cetățenii români au fost, de asemenea, sever restricționate. Pașapoartele „oamenilor simpli” erau păstrate de autoritățile interne și puteau fi solicitate, în general, numai la doi ani pentru călătorii în străinătate (destinațiile fiind, de cele mai multe ori, Uniunea Sovietică sau țările socialiste vecine), în schimb, persoanelor cu statut special (de ex. membrii de partid cu funcții înalte și rudele acestora) le erau permise călătorii mai dese în afara granițelor sau chiar și în Occident.